Așa cum declarase și președintele Stelei, Valeriu Argăseală, steliștii au evoluat azi cu noua stemă pe tricouri, cea care a fost înregistrată la OSIM la începutul lui 2015, o stea în opt colțuri.
Până se vor reglementa problemele cu Armata, steliștii vor juca cu această siglă, care este una provizorie. O altă problemă apărută după dupenerea acesteia la OSIM a fost legată de faptul că aceasta se aseamănă cu cea a clubului Venus București, cei care au atacat noua siglă a Stelei. După două luni, OSIM va comunica părților ce decizie a luat. Până atunci, Steaua poate purta pe tricou această siglă. Steaua a supus spre aprobare și culorile: galben, albastru închis și roșu.
Noul logo al Stelei a fost prezentat oficial în momentul în care Gabriel Tamaș a semnat cu Steaua, stema fiind prezentă pe tricoul de prezentare al fostului fundaș al lui Dinamo.
„Căutăm soluții să continuăm această colaborare. Căutăm soluții ca să avem emblema și în retur. Nu am vorbit despre bani, nu a existat nicio negociere. Am vorbit cu MApN să găsim o soluție comună pentru a putea continua, trebuie pusă decizia ÎCCJ în cadrul legal. Sâmbătă, la meciul cu Dortmund, vom evolua cu noua emblemă pe tricouri pentru că tebuie să ne luăm măsuri de precauție. Vom folosi noua siglă până la lămurirea lucrurilor”, a spus Valeriu Argăseală după întâlnirea cu reprezentanții Armatei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER